close

Personalul navigant beneficiază de servicii medicale decontate la OCH, în baza asigurării de sănătate private internaționale

2019-12-03

Vești excelente pentru navigatori! Ovidius Clinical Hospital a încheiat colaborări cu o serie de companii de asigurări internaționale pentru a facilita accesul la serviciile medicale ale spitalului pentru personalul navigant, care nu beneficiază de asigurări naționale. Așa că, oricine știe că are o astfel de asigurare, poate veni la OCH.

„Spitalul nostru este vizitat frecvent de către marinari. O parte dintre aceștia sunt asigurați de către armator sau au asigurări la companii internaționale și ne-am dorit să putem să le oferim servicii medicale decontate. Așa am ajuns să facem parte din rețelele mai multor companii de asigurări de sănătate internaționale.

Avem o colaborare cu AP Companies Global Solutions, care este o companie din Rusia. Aceasta nu este o companie de asigurări ci este o terță parte. Practic ei gestionează portofolii de asigurați de la mai multe companii mari de asigurări, precum Cigna sau Marine Benefits. De obicei marile companii de asigurări, externalizează partea de gestiune a pacienților și call-center. Pe lângă AP Companies Global Solutions, mai lucrăm și cu Internațional SOS, Europ Assistance Global Corporate Solutions, GVA Assistance, NOVA RIA 24. Toate acestea acționează ca terțe părți, așa că avem o plajă mare de acoperire”, ne-a spus Adrian Mociu, directorul executiv al Ovidius Clinical Hospital.

Procedura de compensație la OCH este foarte simplă și cuprinde doar doi pași:

  1. Dacă asiguratul are nevoie de servicii medicale, sună la call-center-ul pus la dispoziție de către asigurător, spune ce problema are și că își dorește să vină la OCH. Imediat spitalul primește pe mail garanția de plată.
  2. Pacientul beneficiază de serviciile medicale în baza unei programări. După aceea spitalul se ocupă de decontarea serviciilor fără că asiguratul să mai aibă de făcut ceva.

„Serviciul merge foarte bine. De obicei hârtiile vin imediat iar asiguratul își și face programarea. Astfel, beneficiază de servicii de calitate în baza asigurării de sănătate private internaționale fără costuri suplimentare”, a mai adăugat Adrian Mociu.

Pe lângă companiile de asigurări internaționale, Ovidius Clinical Hospital colaborează și cu asiguratori din România: Allianz Țiriac, Signal Iduna România, ASIROM, GENERALI, Groupama Asigurări și NN.

Ovidius Clinical Hospital este un spital multidisciplinar conceput să ofere îngrijiri de specialitate pacienților cu afecțiuni chirurgicale și medicale multiple. Indiferent dacă asiguratul are o problemă de sănătate sau doar își dorește să urmeze un program de fizioterapie în baza de tratament a spitalului, la OCH poate găsi soluții complete și complexe. De asemenea, poate beneficia și de examenul anual de prevenție și evaluare a stării de sănătate și acces prioritar la consultațiile, analizele și investigațiile necesare cu Cardul OCH cu Algoritm de prevenție personalizată – Alprevia. Această consultație de prevenție are loc în cadrul unui consult de medicină internă.

Pentru mai multe detalii, puteți suna la 0241 480 400. 

„Serviciul merge foarte bine. De obicei hârtiile vin imediat iar asiguratul își și face programarea. Astfel, beneficiază de servicii de calitate în baza asigurării de sănătate private internaționale fără costuri suplimentare” – Adrian Mociu, directorul executiv al Ovidius Clinical Hospital.