close

Dezechilibrele alimentare și deshidratarea- printre cauzele apariției litiazei urinare

-0001-11-30

Cu siguranță nu sunt puțini cei care au trăit cumplitele dureri generate de prezența pietrelor la rinichi- așa numiții calculi renali. Însă, cu toate că apariția acestor tipuri de afecțiuni poate fi evitată ușor, nu toată lumea știe cum. Ei bine, și de această dată vorbim de o alimentație sănătoasă și un consum de apă suficient pentru organism, comportamente care pot preîntâmpina astfel de boli. Litiaza urinară este apariția patologică a calculilor în interiorul căilor urinare și poate fi litiaza căii urinare superioare: litiaza renală și ureterală sau litiaza căii urinare inferioare: vezica urinară, uretră. "Litiaza renală cunoaște multiple cauze dar în funcție de compoziția calculilor putem afla exact ce i-a generat: deshidratarea care poate apărea pe fondul aportului scăzut de lichide (sub 1,5 litri minim recomandați) sau/și dezechilibrele în aportul diverselor alimente sub formă solidă sau lichidă", a spus Asist. Univ. Dr. Azis Olgun, medic specialist urolog în cadrul Ovidius Clinical Hospital. Dezechilibrele alimentare nu numai că se traduc prin diverse boli metabolice, ele pot determina apariția calculilor renali. Consumul exagerat de carne, în special cea roșie și tânără, poate determina apariția calculilor urici. Consumul peste măsură de sucuri carbogazoase, cofeină este legat de apariția calculilor de oxalați și fosfați de calciu. De asemenea, infecțiile urinare ale căii urinare superioare pot genera apariția calculilor de fosfați organomagnezieni. "Calculii renali, în funcție de dimensiunea lor, se pot mobiliza și angaja la nivelul ureterului unde pot determina obstrucția căii urinare și dureri colicative renouretrale. Neglijarea obstrucțiilor căii urinare poate determina fenomene septice cu stări comatoase și chiar exitus. La Ovidius Clinical Hospital tratamentul litiazei urinare se poate efectua cu intervenții minim invazive endoscopice și laparoscopice, proceduri moderne recomandate în ghidurile europene chiar și în regim de One Day Surgery (internare de o zi).", a mai adăugat Asist. Univ. Dr. Azis Olgun. Este lesne de înțeles faptul că pentru o bună funcționare a organismului e bine să consumăm o cantitate suficientă de apă și să ne ferim de băuturile care ne deshidratează: cafea, alcool, sucuri carbogazoase. Cu toate acestea, dacă ajungem la medic trebuie să avem în vedere faptul că tehnica medicală a avansat foarte mult iar tratamentul pe care OCH îl pune la dispoziție în cazul litiazei renale este endoscopic cu litotriție mecanică, pneumatică și ultrasonică iar fiecare pacient are parte aici de un tratament individualizat, în funcție de propriile nevoi.

Cu siguranță nu sunt puțini cei care au trăit cumplitele dureri generate de prezența pietrelor la rinichi- așa numiții calculi renali. Însă, cu toate că apariția acestor tipuri de afecțiuni poate fi evitată ușor, nu toată lumea știe cum. Ei bine, și